Cazuri suspecte de gripa de sezon, confirmate ca fiind AH1N1

Săptămâna trecută, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Suceava s-au diagnosticat clinic 104 cazuri suspecte gripă, din care au fost confirmate la Institutul Cantacuzino 20 cazuri de gripă nouă AH1N1. Cele mai multe, respectiv 43 au fost la tineri cu vârsta cuprinsă între 15-29 ani. Şi infecţiile acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) sunt în creştere, astfel în săptămână 16 – 22 noiembrie 2009 medicii de familie din teritoriu au raportat 4.286 cazuri, cele mai multe înregistrate fiind la copii cu vârste între 5 şi 14 ani- 1.605 cazuri, urmate de tineri cu vârste între 15 şi 29 ani – 1.093 cazuri. La copii de până la 1 an s-au înregistrat 257 cazuri, la 1-4 ani alte 647 cazuri, la adulţi între 30 şi 64 ani- 529 cazuri iar la persoane peste 65 ani- 155 cazuri. Un număr 139 persoane au necesitat internare.

Cu pneumopatii acute au fost diagnosticate 985 persoane din care 260 la grupa de vârstă 5-14 ani, 233 la 15-29 ani, 220 la 30-64 ani.

Săptămâna precedentă s-au efectuat la nivel judeţean 11.044 vaccinări antigripale, numărul total de vaccinaţi până în prezent 15.511.

La nivel judeţean în urma licitaţiei privind achiziţionarea de antigripale Institutul Cantacuzino a trimis o primă tranşă de 25.390 doze de vaccin din cele 43.730 comandate în total.

Numai bătrânii de 65 de ani şi peste această vârstă au dreptul la vaccinare antigripală gratuită, dat fiind că anul acesta Ministerul Sănătăţii a alocat mult mai puţine fonduri.

DSP recomandă sucevenilor să se vaccineze împotriva gripei sezoniere pentru a reduce din severitatea formelor de gripă nouă. Preţul unei doze de vaccin împotriva gripei sezoniere este de circa 35 de lei. Şeful Departamentului de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, din cadrul DSP Suceava, Valeriu Morariu recomandă sucevenilor să se vaccineze împotriva gripei de sezon. „La cei care a fost confirmată gripa nouă, au avut forme uşoare pentru că au fost vaccinaţi în anii anteriori astfel a scăzut severitatea cazurilor” a precizat Valeriu Morariu.