Angajatul unei firme de prelucrare a lemnului din Rădăuți a ajuns la spital după un accident de muncă. A fost întocmit un dosar penal




Un tânăr muncitor a ajuns la spital după un accident de muncă ce a avut loc luni, la sediul unei societăți comerciale din domeniul prelucrării lemnului din Rădăuți.

Concret, bărbatul (34 ani) a efectuat o manevră de deblocare a unui tocător de pal, timp în care, din neatenție, și-a prins degetul mic de la mâna stângă între cureaua de transmisie și fulie. În momentul deblocării rotorului, din inerție, fulia s-a rotit, provocându-i leziunea.

Astfel, la fața locului s-a prezentat un echipaj al Ambulanței Rădăuți care a acordat primul ajutor muncitorului. Ulterior, el a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i s-a stabilit ca prim diagnostic „traumatică falangă distală auricular stâng și hematom falangă distală inelar stâng”.

De menționat că responsabilul cu protecția muncii în cadrul firmei a declarat faptul că s-a luat legătura cu reprezentanții ITM.

De asemenea, în cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și „vătămare corporală din culpă”, cauză ce va fi soluționată procedural de către BIC Rădăuți.

loading...