Universitarul sucevean Mihai Dimian așteaptă de la politicieni soluții pentru reducerea cheltuielilor publice și măsuri de sprijin pentru investitorii români


Intră acum și în grupul de

Prof. univ. dr. Mihai Dimian din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a apreciat că în perioada actuală de campanie electorală ar fi benefic dacă s-ar discuta problemele grave care vor afecta imediat societatea în condițiile crizei sanitare care afectează toate sectoarele de activitate.

Vă prezentăm integral postarea universitarului sucevean Mihai Dimian:

„Promisiunile zburdalnice ale candidaților abordează probleme destul de diferite de cele cu care ne vom confrunta, în mod direct, în perioada următoare, când o criză economică și una socială se vor suprapune peste cea medicală. Deficitul bugetar este deja ridicat deci nu vom mai putea menține ritmul actual al cheltuielilor publice, numărul persoanelor fără locuri de muncă va crește, economiile familiilor au scăzut în ultimele luni deci consumul nu va mai fi principalul motor de creștere economică, iar costurile crizei sanitare vor fi tot mai mari în perioada de toamnă – iarnă.

Drept urmare, aș aprecia dacă s-ar discuta în această perioadă de campanie despre mecanismele prin care vor fi reduse în mod inteligent și eficient cheltuielile publice pentru a fi conforme încasărilor limitate și necesităților suplimentare specifice acestei perioade astfel încât să nu mai ajungem la tăieri intempestive și implacabile sau la concedieri în masă; dacă s-ar dezbate măsurile de sprijin ale investitorilor români pentru a nu intra în faliment în perioada următoare și a genera un număr și mai mare de șomeri; dacă s-ar prezenta un plan de reprofilare a unor segmente economice afectate puternic în această perioadă (de ex. HoReCa) și facilități concrete pentru atragerea investițiilor private în regiune.

Este bine să discutăm și despre investiții publice majore, însă mi-e teamă că avem probleme imediate foarte grave pentru care nu ne pregătim iar marile șantiere ce vor fi deschise vor avea soarta altor proiecte majore de infrastructură ce au fost amânate zeci de ani și au ajuns să coste dublu sau triplu față de estimările inițiale”.


Intră acum și în grupul de