Campania „Luna națională a informării despre efectele activității fizice” este derulată de DSP Suceava în cursul lunii septembrie: 63% dintre români nu practică sportul




Direcţia de Sănătate Publică a județului Suceava a anunțat joi că, pe parcursul lunii septembrie va desfășura campania de informare-educare-conștientizare cu tema „Luna națională a informării despre efectele activității fizice”. Campania este susținută și de furnizorii de servicii medicale și unitațile administrativ teritoriale cu asistența medicală comunitară.

Conform OMS, citată de DSP Suceava, efectuată în mod regulat și în cantitate adecvată, activitatea fizică îmbunătățește funcțiile musculare și cardiorespiratorii, sănătatea osoasă, reduce riscul de hipertensiune arterială, boli coronariene, accident vascular cerebral, diabet zaharat, diverse tipuri de cancer (inclusiv cancer de sân și cancer de colon) și depresie, reduce riscul de căderi, precum și de fracturi și este fundamentală pentru echilibrul energetic și controlul greutății.

În acest sens, potrivit DSP Suceava, în afara exercițiilor fizice, orice altă activitate fizică ce se desfășoară în timpul liber, pentru transportul spre și din anumite locuri sau ca parte a muncii unei persoane, are un beneficiu pentru sănătate. La nivel global, 1 din 4 adulți nu este suficient de activ. Persoanele care sunt insuficient active fizic au un risc crescut de 20% până la 30% de deces în comparație cu persoanele care sunt suficient de active.

Redăm în continuare comunicatul DSP Suceava:

„Peste 80% din populația adolescenților din lume este insuficient activă din punct de vedere fizic. Cel mai recent sondaj  Eurobarometru al comisiei privind sportul și activitatea fizică, publicat în martie 2018, arată că 50% din europeni fac exerciții sau sunt antrenați în jocuri sportive. În România se observă o tendință continuă de creștere a procentului persoanelor care declară că nu practică niciodată sport sau activități fizice, de la 49% în 2010, la 60% în 2014 și 63% în 2018. Creșterea activității fizice implică întreaga societate, precum și o abordare culturală și, prin urmare, necesită un efort colectiv în diferite sectoare și discipline.

Scopul campaniei este stimularea formării unor  atitudini pozitive față de stilul de viață sănătos prin adoptarea activității fizice ca parte din viața cotidiană. 

Grupul țintă al campaniei din acest an este populația sedentară.

Sloganul campaniei este : „Fii activ!”

Tema campaniei este prevenirea efectelor activității fizice insuficiente asupra persoanelor sedentare.

Pandemia COVID-19 înseamnă creșterea sedentarismului, de aceea este foarte important ca oamenii de toate vârstele să fie cât mai activi. Activitatea fizică regulată poate reduce riscul de boli cardiace, accident vascular cerebral, diabet zaharat de tip 2 și diverse tipuri de cancer – toate fiind afecțiuni care pot crește sensibilitatea la noul Coronavirus SARS-CoV-2. Activitatea fizică regulată este o modalitate de a rămâne în contact cu familia și prietenii. De asemenea, reduce riscul de depresie, declinul cognitiv și întârzie apariției demenței.

Compartimentul Evaluarea, Promovarea Sănătăţii şi Educaţie pentru Sănătate din cadrul  Direcţiei de Sănătate Publică Judeșene Suceava, organizează urmatoarele actiuni  :

  • Promovarea evenimentului si a mesajelor cheie prin postarea pe panoul electronic publicitar din incinta DSP, în rețeaua de socializare Facebook – Promovarea Sănătății Suceava, pe site-ul  http://www.dspsv.ro/, a materialelor informative;
  • Diseminare a mesajelor specifice, în format electronic, către partenerii campaniei;
  • Distribuție de materiale informative cabinetelor medicale de medicină de familie, cabinetelor medicale de medicină şcolară si asistenților medicali comunitari, mediatorilor sanitari, materiale cu care aceștia vor susține activitățile de informare în comunitățile unde își desfășoară activitatea;
  • Acțiuni de informare și educare, având ca și conţinut tematic materialale informative promovate în campanie, in școlile din județ;

Campania este implementată la nivel județean de către Direcția de Sănătate Publică Județeană Suceava, suportul metodologic al campaniei fiind asigurat de către Institutul Național de Sănătate Publică,” arată sursa citată.

loading...