Peste 500 de suceveni au donat sange luna trecuta


Intră acum și în grupul de

Un număr de 551 de suceveni s-au prezentat luna trecută la Centrul de Transfuzii Sangvine (CTS) Suceava pentru a dona 400 de mililitri de sânge. Potrivit reprezentanţilor CTS Suceava, cei mai mulţi dintre cei care vin să doneze sânge sunt aparţinătorii, dar nici ceilalţi nu sunt puţini, ba mai mult, şi studenţii vin să doneze sânge. Dacă în lunile de vară sunt mai puţini donatori, iarna numărul lor depăşeşte uneori 600.

Cu toate acestea, reprezentanţii CTS Suceava susţin că reuşesc să acopere cererile care au nevoie urgent de sânge, şi anume, în cazul accidentelor, agresiunilor sau al altor urgenţe neprevăzute, dar nu numai.

Rezervele de sânge din timpul verii acoperă în medie 80% din cereri, însă acest lucru oscilează şi în funcţie de grupa şi Rh-ul sângelui.

Sucevenii care donează sânge ar trebui să beneficieze în acelaşi timp şi de o zi liberă de odihnă din partea angajatorilor – ziua donării – pentru a se reface sângele în organism. Potrivit directorului Centrului Judeţean de Transfuzii Suceava, dr. Maria Pilat, majoritatea sucevenilor renunţă la adeverinţa din care reiese că au donat sânge şi deci la ziua liberă, din cauză că angajatorii nu le acordă această facilitate.

Sărăcia este una din cauzele care îi determină pe sucevenii care nu au o condiţie financiară foarte bună să doneze câteva sute de mililitri de sânge în schimbul a şapte bonuri de masă, fiecare în valoare de 8,48 lei fiecare, respectiv 59,36 de lei. Totodată, donatorii care donează sânge beneficiază, pe baza unei adeverinţe de la CTS, şi de o reducere de 50%, timp de o lună, la abonamentele la mijloacele de transport în comun, în mediul urban.

Un alt motiv care îi determină pe suceveni să doneze sânge ar putea fi solidaritatea faţă de apropiaţii lor care sunt bolnavi.


Intră acum și în grupul de