DSP asteapta rezultatele analizelor pentru doi suceveni decedati, suspecti de gripa noua


Intră acum și în grupul de

Numărul sucevenilor decedaţi, confirmaţi cu virusul gripei pandemice, este în continuă creştere. Un bărbat din localitatea suceveană Cajvana a decedat pe data de 27 decembrie, confirmarea privind existenţa virusului fiind primită abia pe data de 3 ianuarie. „Duminică, seară am primit telefon de la Bucureşti prin care am fost anunţat că rezultatul analizelor a ieşit pozitiv pentru virusul A N1H1. Bărbatul este deja înmormântat”, a declarat luni, şeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, Alexandru Lăzăreanu. Acesta a explicat că persoana a cărei confirmare privind gripa nouă a apărut luni, pe site-ul Ministerului Sănătăţii este de fapt cazul bărbatului de la Cajvana.

DSP Suceava aşteaptă rezultatele altor două cazuri de deces. „Mai avem doi morţi, dar nu ştim dacă aveau sigur gripă nouă. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 69 de ani dintr-un centru social din judeţ, ce a decedat în Spitalul Judeţean şi o femeie, de 40 ani din Suceava ce a decedat la Iaşi, dar care aparent nu suferea de vreo boală asociată. S-au prelevat probele şi au fost trimise la Institutul Cantacuzino iar marţi după-amiază cred că vom afla rezultatele şi vom şti sigur dacă aveau virusul”, a precizat Alexandru Lăzăreanu.

Acesta a menţionat că întârzierea se datorează faptului că, atât firma de curierat ce transportă probele cât şi laboratorul de la Bucureşti nu au lucrat de sărbători.
Dacă rezultatele vor fi pozitive, numărul deceselor pe plan local vor ajunge la 10.


Intră acum și în grupul de