Detaliile accidentului de la Vicovu de Jos, cu doi răniți și o mașină răsturnată: Unul dintre șoferi a intenționat să întoarcă mașina fără să se asigure

Două persoane au fost rănite într-un accident rutier ce a avut loc marți dimineață, pe raza localității sucevene Vicovu de Jos, în urma căruia o mașină s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Pe lângă cele relatate anterior, menționăm că impactul s-a produs în jurul orei 10:30, când un tânăr localnic (25) conducea autoturismul marca Audi pe DN 2H din direcția centrului comunei Vicovu de Jos către comuna Gălănești. În aceeași mașină se deplasa în calitate de pasager un localnic de 14 ani.

La un moment dat, de pe acostamentul din partea dreaptă, s-a pus în mișcare autoutilitara marca Nissan, condusă de un alt localnic (58 ani), care intenționa să întoarcă pentru a se deplasa spre centrul comunei.

Tânărul a încercat să evite coliziunea dar nu a reușit, astfel că între cele două autoturisme s-a produs un impact în urma căruia autoutilitara marca Nissan a ajuns pe sensul opus de mers, perpendicular cu drumul, iar autoturismul Audi a rămas răsturnat pe acostamentul și pe spațiul verde din partea stângă.

După cum am menționat și anterior, în urma accidentului au fost răniți ușor adolescentul de 14 ani și șoferul de 58 ani.

Totodată, ambii șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatele fiind negative.

De asemenea, în cauză s-a întocmit dosar de urmărire penală privind săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.

loading...