Accident de muncă la o firmă de prelucrare a lemnului din Rădăuți: Un bărbat a suferit răni la cap după ce a căzut de la înălțime


Intră acum și în grupul de

Un bărbat (61 ani) a suferit, miercuri, un accident de muncă în incinta unei hale deținute de o firmă de prelucrare a lemnului din Rădăuți.

Bărbatul este angajat în calitate de șofer la o altă societate comercială din județul Suceava. Astfel, miercuri, acesta și-a parcat camionul în incinta halei din Rădăuți pentru a fi încărcat cu peleți.

Apoi, în timp ce se afla pe platforma semiremorcii, a încercat cu o chingă să asigure un pelet, moment în care s-a dezechilibrat și a căzut în gol de la înălțimea de 1,2 metri, lovindu-se la cap.

Colegii bărbatului au apelat 112, iar un echipaj al Ambulanței i-a acordat primul ajutor, stabilind ca diagnostic „TCC parietal stânga, contuzie toracică, hipertensiune”.

De menționat că bărbatul a refuzat să fie transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, iar după acordarea de îngrijiri medicale, s-a întors la muncă.

Cu toate acestea, în cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și „vătămare corporală din culpă”, cauză ce va fi soluționată procedural de către BIC Rădăuți.


Intră acum și în grupul de