Intră acum și în grupul de
Comisariatul Județean Suceava al Gărzii de Mediu a inițiat o serie de controale după ce în cursul lunii octombrie s-au înregistrat depășiri ale valorii limită de 50 µg/mc la pulberi în suspensie – PM10 – la stațiile de monitorizare SV1 fond urban și SV2 de tip industrial din municipiul Suceava.
Potrivit unui comunicat al Gărzii de Mediu emis vineri, controalele au fost organizate cu scopul de a identifica cauzele ce au contribuit la creșterea valorilor determinate la acest indicator.
Astfel, sursa citată precizează că a depistat unele neconformități în ceea ce privește prevenirea, eliminarea sau reducerea impactului activităților asupra factorului de mediu „aer” și disfuncționalități privind monitorizarea emisiilor atmosferice la un operator economic sucevean cu activități de producere a betonului și mixturilor asfaltice.
Prin urmare, operatorul economic a fost amendat cu 15.000 lei, totodată fiind dispuse măsuri în consecință, a mai menționat sursa citată.
Intră acum și în grupul de