Elevii de clasa a 12-a vor sustine, miercuri, o simulare a probei practice de competente digitale


Intră acum și în grupul de

Elevii suceveni din ultimul an de liceu vor susţine peste câteva zile o simulare a probei practice de competenţe digitale din cadrul examenului de bacalaureat din acest an. La examenul din acest an s-au înscris 6.678 de candidaţi din promoţia curentă la care se mai adaugă 73 de candidaţi din promoţiile anterioare, absolvenţi care fie nu au dat bacalaureatul, fie au picat examenul.

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a stabilit ca simularea probei să se desfăşoare pe 20 ianuarie 2010.
Proba de competenţe digitale propriu-zisă se va desfăşura între 19-29 aprilie 2010, iar în cadrul acestei testări elevii trebuie să demonstreze că ştiu să utilizeze calculatorul, că ştiu să folosească internetul şi să redacteze documente în Word şi să lucreze în Excel. Elevii nu vor primi note, ci calificative, iar după susţinerea probei vor primi un certificat de competenţe recunoscut în Uniunea Europeană, cu una dintre menţiunile „utilizator mediu”, „avansat” sau „experimentat”.

Simularea testării din cadrul bacalaureatului care se va susţine pe 20 ianuarie se face în laboratoarele de informatică din şcoli. Accesul elevilor în săli se va face la ora 12:30. Elevii vor verifica dacă pe desktop-ul calculatorului la care vor lucra există un fişier numit Examen.
La ora 13:00, candidaţii vor primi subiectul tipărit şi foaia tipizată pentru completarea răspunsurilor.
Accesul candidaţilor la internet va fi posibil doar în primele 30 de minute, timp în care concurenţii vor putea rezolva subiectele pentru care trebuie să acceseze anumite pagini.

Elevii care deţin deja un certificat de competenţe nu vor mai da probele de limbă străină sau de competenţe digitale, ci trebuie doar să depună la secretariatul şcolii unde vor da examenul de bacalaureat o cerere şi o copie legalizată a certificatului.
Din acest an şcolar, examenul de bacalaureat a suferit modificări importante, iar probele orale vor fi susţinute în perioada 15-17 februarie 2010, la limba şi literatura română, iar între 19 – 29 aprilie 2010 va avea loc evaluarea competenţelor digitale.
Verificarea competenţelor în limba modernă va avea loc între 31 mai – 4 iunie 2010.

După încheierea anului şcolar, vor avea loc a probele scrise ale examenului, prima dintre acestea fiind programată pe 28 iunie 2010, la limba şi literatura română. Urmează apoi, pe 30 iunie 2010, proba obligatorie a profilului, iar pe 1 iulie 2010 se va desfăşura proba la alegere a profilului şi specializării. Pe 2 iulie 2010 se vor afişa rezultatele şi se vor putea depune eventualele contestaţii.
Rezultatele finale se vor afişa pe 7 iulie 2010.


Intră acum și în grupul de