DSP cere sucevenilor sa nu bea bauturi alcoolice sub pretextul ca se incalzesc (VIDEO)

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Suceava le cer sucevenilor să nu consume băuturi alcoolice sub pretextul că se încălzesc pe fondul temperaturilor extreme înregistrate în ultimele zile, pentru că acest lucru le poate aduce decesul. Şeful DSP Suceava, Alexandru Lăzăreanu, recomandă evitarea deplasărilor în spaţii deschise şi expunerea la frig, iar în cazul în care este necesară deplasarea în spaţii deschise, este recomandată folosirea de mijloace de protecţie adecvate -căciuli, mănuşi etc.

Acesta spune că în această perioadă este indicat consumul de alimente bogate în proteine şi grăsimi nesaturate, fructe, legume, evitarea băuturilor alcoolice. „Să evite consumul băuturilor alcoolice. Pentru că este acea vorbă populară, că rachiul te încălzeşte. Te încălzeşte, dar îţi ia din percepţie şi simţi din cald tot mai cald până ce mori îngheţat şi atunci consumul de alcool nu este recomandat”, a declarat Alexandru Lăzăreanu.

Acesta le mai spune sucevenilor să îşi încălzească locuinţele şi să nu facă economii, dar să evite utilizarea instalaţiilor improvizate, care pot duce la intoxicaţii cu monoxid de carbon.

O altă măsură este acordarea unei atenţii speciale copiilor. DSP recomandă evitarea situaţiilor în care aceştia sunt lăsaţi să aştepte în interiorul autovehiculelor parcate, evitarea transporturilor pe distanţe lungi în vehicule fără posibilităţi de climatizare şi neechipate corespunzător.

Persoanele vârstnice, în special cele cu afecţiuni cardiace şi respiratorii, trebuie să evite deplasările şi frecventarea locurilor aglomerate care creează premisele decompensării în condiţii de temperaturi scăzute.

Şi nu în ultimul rând evitarea expunerii prelungite a mâinilor şi picioarelor la temperaturi scăzute pentru a se feri de degerături -în acest caz, trebuie evitată automedicaţia şi este recomandată consultarea unui medic.

Purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, bioing. Adrian Popescu a precizat că în această perioadă se acordă o atenţie deosebită oamenilor fără adăpost, ce nu au case, pentru a nu fi lăsaţi în stradă. „Aceştia trebuie duşi la adăposturi, şi la spitale pentru a fi adăpostiţi pe timpul nopţii în secţii când temperaturile sunt extrem de mici”.