DSP doreste evitarea isteriei in cazul vaccinarii copiilor cu Cantgrip (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Aproape toate cele 53.000 doze de vaccin Cantgrip trimise de Institutul Cantacuzino către Direcţia de Sănătate Publică Suceava, destinate imunizării persoanelor adulte împotriva gripei noi au fost repartizate în judeţ, însă urmează campania de vaccinare a copiilor între 6 şi 15 ani. „Totul e repartizat. În stocul de la sediu, nu mai avem decât câteva. Trebuie să ţinem mişte doze tampon”, a declarat şeful DSP Suceava, Alexandru Lăzăreanu.

Acesta a precizat că, în a doua parte a lunii februarie va începe campania de vaccinare a copiilor împotriva virusului gripei pandemice. „După ce se termină testele, trebuie făcută o promovare corectă pentru ca părinţii să nu spună aprioric, că nu sunt de acord cu vaccinarea copiilor, şi pe urmă, Doamne fereşte, să se întâmple un caz nefericit şi să avem, iar ca la adulţi, să vină buluc şi copii. Să se ia în cunoştinţă de cauză decizia de a vaccina copiii”, a spus Alexandru Lăzăreanu, adăugând că, după sosirea instrucţiunilor, părinţii vor fi informaţi prin mass-media.


Intră acum și în grupul de