Liste de asteptare pentru bolnavii cu hepatita cronica ce necesita tratament cu interferon

Anul trecut, 140 de suceveni au primit tratament pentru hepatitele cronice virale B, C şi D prin Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava, valoarea bugetului utilizat pentru perioada ianuarie-noiembrie pentru tratamente fiind de cca. 3.633.600 lei. Potrivit reprezentanţilor CAS Suceava, pe lista de prioritizare figurau alte cca. 250 persoane care aşteaptau de la începutul anului să le fie aprobate dosarele de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, costul unui tratament lunar pentru aceştia ajungând la aproximativ 995.653 lei.

Aceste dosare ale pacienţilor de pe listele de aşteptare vor fi înaintate CNAS în funcţie de bugetul alocat pentru anul 2010. „Pentru obţinerea tratamentului cu Interferon în hepatitele cronice virale B,C şi D, pacienţii trebuie să depună la CAS Suceava dosarele medicale originale, întocmite de medicul coordonator de program din Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava sau în clinicile din ţară, împreună cu o copie a acestuia, însoţite de o cerere datată şi dovada de asigurat”, a explicat purtătorul de cuvânt a CAS Suceava, Anda Sălăgean.

Toate datele sunt introduse într-un program informatic, special conceput, şi care asigură confidenţialitatea datelor pacienţilor. În urma introducerii datelor, programul generează o listă de prioritizare. Acest program informatic poate fi accesat doar de responsabilul CAS Suceava şi de Comisia de experţi a CNAS, comisie care aprobă acordarea tratamentului cu Interferon în hepatitele cronice virale B,C şi D. Astfel, în fiecare lună, până pe data de 24, se trimite la Comisia CNAS raportul de prioritizare generat de programul informatic care conţine datele de identificare a pacienţilor şi data depunerii dosarelor la secretariatul CAS Suceava.

Raportul de prioritizare conţine toţi pacienţii aflaţi pe listele de aşteptare până la acea dată, în ordinea vechimii dosarelor şi care au dosarele complete. În urma vizualizăzii acestei liste, Comisia CNAS solicită periodic un număr de dosare, care se trimit de la CAS Suceava în original, prin poştă, în vederea aprobării.
În momentul în care Comisia CNAS transmite aprobarea nominală pentru pacienţi, aceştia sunt anunţaţi telefonic pentru a se prezenta la medicul coordonator al programului, în vederea prescrierii reţetei.