Alocatia pentru familii monoparentale, atribuita unui numar de peste 1000 de tatici suceveni

La sfârşitul anului trecut, 1.205 bărbaţi din judeţul Suceava beneficiau de alocaţie de stat pentru familii monoparentale, acordate părinţilor care îşi cresc singuri copiii. Printre ei se găsesc şi bărbaţi care nu au fost căsătoriţi niciodată şi trăiesc în concubinaj, beneficiind de astfel de alocaţii deşi micuţii au şi mamă. Există însă şi multe cazuri dramatice, cu bărbaţi cărora le-au murit soţiile ori care s-au despărţit de acestea şi care sunt nevoiţi să se descurce cum pot.

Conform statisticilor Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Suceava, în judeţ sunt înregistrate 6.524 de familii monoparantale. În 5.219 dintre cazuri, este vorba de copii crescuţi doar de mamă, în timp ce în restul situaţiilor susţinătorii familiilor sunt bărbaţi.

Valoarea ajutorului financiar este destul de redusă, de la 70 de lei, în cazul familiilor cu un copil şi până la 90 de lei, în cazul familiilor cu patru sau mai mulţi copii.