Asistentii comunitari nu sunt doriti de catre unii primari din judetul Suceava

O parte dintre primarii din judeţul Suceava nu înţeleg rolul pe care asistenţii medicali comunitari îl au în localităţile pe care le administrează. Reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Suceava spun că deţin informaţii potrivit cărora unele administraţii locale vor să scape de personalul medical în cauză, dar nedumerirea este cu atât mai cu cât drepturile băneşti ale lucrătorilor sanitari comunitari sunt suportate de Ministerul Sănătăţii.

„Ei sunt cei care merg din casă în casă la persoanele bolnave, la cei posibilităţi reduse de a se încălzi, şi care aduc la cunoştinţa autorităţilor aceste cazuri sau îi duc pe pacienţi la spital. Din acest punct de vedere în ei s-a avut un sprijin şi, în plus, sunt utili şi necesari şi administraţiilor respective”, explică reprezentanţii DSP.

La nivelul judeţului funcţionează circa 80 de asistenţi comunitari care desfăşoară activităţi medicale precum asistenţa gravidei, a copilului mic, a persoanelor cu handicap şi a celor cu boli cronice, a celor cu venit mic sau fără venituri etc.

În vara anului trecut, primăriile au fost obligate să semneze un protocol de preluare a acestor asistenţi medicali comunitari, a mediatorilor rromi şi asistenţei medicale şcolare în urma unui ordin al Ministrului Sănătăţii privind transferul de atribuţii şi competenţe către autorităţile locale.