Control judiciar pentru un sucevean care a furat un ciocan demolator din biserica din comuna Pojorâta

Un bărbat, G. I. D., a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile fiind cercetat pentru furt din Biserica Sfântul Nicolae din comuna Pojorâta.

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, infracțiunea a avut loc în noaptea de 17/18 februarie, în intervalul orar 23:00-01:00.

Atunci, bărbatul ar fi pătruns în curtea bisericii, iar apoi a forțat ușa lăcașului, de unde a sustras un ciocan demolator aflat la subsolul praznicarului.

Prin aceste acțiuni a creat un prejudiciu de aproximativ 2000 lei. În prezent, bărbatul este cercetat pentru furt calificat.

loading...