La Colegiul „Mihai Bacescu” Falticeni s-au calificat peste 200 angajati din Suceava si Neamt


Intră acum și în grupul de

Proiectul regional POSDRU/24/2.3/G/16742 „Să te califici, o şansă pentru viitorul tău!” cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, iniţiat şi implementat de Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni în parteneriat cu Fundaţia de Dezvoltare Locală „Speranţa” din Tîrgu Neamţ se apropie de sfârşit. Cu o perioadă de implementare de 1 an, proiectul şi-a propus ca obiectiv principal îmbunătăţirea nivelului de calificare /recalificare pentru 200 de angajaţi necalificaţi din societăţi economice/comerciale din Fălticeni şi alte localităţi din judeţul Suceava şi Neamţ.

„Este un proiect important întrucât este singura unitate şcolară care derulează în prezent un proiect POSDRU” a precizat luni, inspectorul pentru imagine al IŞJ Suceava, Laurenţa Hacman.

Programul pentru cele 212 persoane înscrise la cursuri a contribuit la calificarea lor, pentru o serie de calificări profesionale precum confecţioner produse textile, nivel II , durata 6 luni – 115 participanţi calificaţi; sudor- nivel II, durata 6 luni – 22 participanţi calificaţi; ospătar/chelner vânzător în unităţi de alimentaţie, nivel II durata 6 luni-28 participanţi calificaţi; lucrător în comerţ, nivel I ,durata 3 luni-32 participanţi calificaţi.

Olguţa Popa, director al Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni menţionează că îndeplinirea obiectivelor propuse, a condus la obţinerea unor rezultate şi beneficii pentru angajaţi, angajatori, comunitate locală. Aceasta a exemplificat cu faptul că, pentru angajaţi s-a reuşit obţinerea unei calificării profesionale complete, creşteri salariale, asigurarea stabilităţii locului de munca sau/şi creşterea oportunităţilor de a-şi găsi un alt loc de muncă, diminuarea şanselor de a intra şomaj, creşterea posibilităţilor de promovare în munca pe trepte superioare, creşterea încrederii în sine, creşterea motivaţiei pentru muncă, creşterea adaptabilităţii şi incluziunii sociale şi profesionale.

Cât privesc beneficiile pentru angajatori, acestea sunt creşterea numărului de angajaţi calificaţi, creşterea calităţii produselor muncii prestate, facilitarea schimbului de experienţa si bune practici, creşterea beneficiilor pentru întreprindere, promovarea imaginii pozitive, creşterea calităţii serviciilor în sistemul public şi privat.

La nivel de comunitate locală (agenţii economici, administraţia locală, AJOFTM, IŞJ, alte grupuri interesate) prin derularea proiectului s-a dorit conştientizarea rolului şcolii ca furnizor de formare profesională în comunitate prin oferirea serviciilor educaţionale şi de formare profesională continuă în parteneriat social si economic.


Intră acum și în grupul de