Oprit în trafic, un tânăr băut și-a abandonat mașina și a luat-o la fugă prin cartierul Burdujeni din Suceava

Un tânăr din Marginea a încercat să scape de răspundere penală fugind pedestru de la polițiștii care l-au oprit în trafic.

Tânărul (23 ani) conducea marți un Land Rover pe strada Gheorghe Doja din Suceava. În jurul orei 00:30, el a fost oprit de polițiști.

Șoferul a prezentat pentru control doar cartea de identitate, spunând că nu știe unde sunt celelalte documente însă urmează să le caute în habitaclul mașinii.

Păcălind astfel polițiștii, el a ieșit din mașină și a sărit un gard şi a continuat alergarea prin grădinile locuințelor din zonă.

Cursa tânărului nu a durat mult, el fiind identificat în zona gării Burdujeni.

Tânărul avea 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, prin urmare fiind cercetat penal pentru “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe”.