Fălticeni: Două persoane primesc îngrijiri medicale după un accident cu patru vehicule implicate // FOTO

Patru vehicule au intrat în coliziune, vineri dimineața, la intrare în municipiul Fălticeni dinspre Suceava.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, lt. Alin Găleată, impactul s-a produs între un camion, o autoutilitară și două autoturisme.

În urma accidentului, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Ambele sunt conștiente și cooperante. Ele au refuzat transportul la spital.

Sursa citată precizează că au intervenit pompierii militari cu o auspicială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ.