FOTO // Incendii puternice din cauza coșurilor de fum, în localitățile Valea Moldovei și Bucșoaia. ISU Suceava reamintește măsurile de apărare împotriva incendiilor provocate de coşurile de fum


Intră acum și în grupul de

Două incendii generate de coșurile de fum defecte au avut loc recent în județul Suceava. În ambele cazuri, flăcările au afectat casele de locuit. În acest context, ISU Suceava a reamintit principalele reguli de prevenție a incendiilor provocate de coșurile de fum.

Astfel, pe 11 martie, un incendiu a izbucnit la o casă de locuit din localitatea Valea Moldovei. Pompierii au fost anunțat la 19:59, intervenind cu două autospeciale.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, lt. Alin Găleată, la sosirea echipajelor, ardea acoperișul locuinței, cu pericol de propagare la întreaga construcție.

La 22:40 incendiu a fost lichidat, însă până atunci a ars acoperișul casei de locuit pe o suprafață de aproximativ 80 mp și s-au degradat obiecte de mobilier, aparate electronice și electrocasnice, precum și alte bunuri din interiorul spațiului locuibil.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost: jar sau scântei provenite din coșul de fum deteriorat, a precizat Alin Găleată, care a mai menționat că pompierii au salvat restul construcției și bunuri materiale.

Ulterior, pe 12 martie, un incendiu similar a izbucnit la o casă de locuit din localitatea Bucșoaia, orașul Frasin.

Pompierii au fost anunțați la ora 03:58, iar la 6:30 au lichidat incendiul. Cu toate acestea, au ars 30 de metri pătrați din acoperișul casei (cu o suprafață totală de aproximativ 300 de metri pătrați). S-au degradat aproximativ 50 de metri pătrați de tablă, geamuri de la nivelul mansardei și al terasei, diferite suprafețe de podea din mansardă, terasă și dintr-un dormitor, planșeul și podeaua unui hol, aproximativ 15 metri pătrați de planșeu din camera centralei și alte bunuri.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coșul de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile.

În acest sens, ISU Suceava reamintește cetăţenilor principalele reguli şi măsuri de apărare împotriva incendiilor provocate de coşurile de fum:

         • Coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, reparate şi curăţate periodic (în mod obligatoriu la începutul sezonului rece), de persoane specializate şi autorizate;

• Se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile;

         • În podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lor sunt materiale combustibile;       

         • Coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 cm; în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;

         • La trecerea prin acoperiş, se lasă o distanţă de cel puțin 10 cm între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele combustibile ale acoperişului;

• Nu este permis ca burlanele (coșurile) să fie încastrate în elementele combustibile ale acoperişului, planşeului etc.;

         • Gurile de evacuare ale coşurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile se prevăd cu dispozitive de protecţie contra scânteilor (grătare din sârmă);

         • Nu folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia.


Intră acum și în grupul de