Ministrul Educatiei a facut promisiuni la Colegiul „Petru Rares” si la Liceul cu Program Sportiv din Suceava


Intră acum și în grupul de

Vizita ministrului Educaţiei la Suceava s-a lăsat doar cu promisiuni. Daniel Funeriu a făcut joi, două opriri scurte la Colegiul Naţional „Petru Rareş” şi la Liceul cu Program Sportiv din Suceava, şi a promis conducerii fiecărei unităţi că va face tot posibilul să asigure fonduri pentru cele două investiţii începute acolo. Însoţit de deputatul Sanda-Maria Ardeleanu, primarul Ion Lungu şi de adjunctul IŞJ Suceava, Vasile Monacu, ministrul s-a oprit la LPS, unde a fost aşteptat de directorul liceului, Dumitru Bernicu şi arhitectul Florin Duduţă cu o schiţă a proiectul campusului început încă din 2007 şi neterminat din cauza lipsei de bani.

Primarul Ion Lungu i-a explicat ministrului că „nu mai putem amâna, am angajat toate lichidităţile şi, din păcate, sunt blocate, lucrările la campus sunt aproape 80% gata”. Funeriu a promis că „o să încercăm să vedem cât putem aloca anul acesta. Problema e că s-au început foarte multe lucrări peste tot, sunt multe contractate de autorităţile locale. Vă înţeleg şi chiar încerc să rezolv”.

Campusul Liceului cu Program Sportiv a fost ridicat în cadrul unui program ministerial, în care erau prevăzute mai multe campusuri la nivel naţional, respectiv judeţean, dar e singurul din judeţ la care lucrările sunt atât de avansate, potrivit directorului Bernicu.

Campusul va cuprinde un stadion, cămin-internat cu 96 de locuri, deja construit, o cantină-club cu 50 de locuri, pe serie, ateliere-şcoală, laboratoare şi amfiteatru, vestiare sportive. În cadrul acestui proiect vor fi reamenajate terenurile de fotbal şi de handbal, se vor face amenajări exterioare cu gard de protecţie, reţele de apă, canalizare şi termice, iar la final se speră că se va putea realiza şi reabilitarea clădirii şcolii actuale, construită în 1986. Acolo este nevoie de înlocuire a tâmplăriei interioare, amenajare cu gresie, faianţă, reparaţii, zugrăveli.
Investiţia avea termen de finalizare în decembrie 2009, dar banii promişi de ministerul Educaţiei, care a aprobat acest proiect, s-au subţiat de la an la an, astfel că la campus încă se mai lucrează, dar ceva mai anemic, fiind destule datorii la constructor.

„În acest moment suntem blocaţi cu fotbalul şi handbalul, facem activităţi pe terenuri de la Şcheia, la Pătrăuţi unde se joacă meciurile oficiale”, a explicat Dumitru Bernicu, accentuând pe nevoia existenţei acestui campus. Acesta a adăugat că anul trecut a făcut intervenţii la minister, solicitând bani pentru continuarea lucrărilor.

Următorul popas a fost la Colegiul Naţional „Petru Rareş” unde a vizitat cabinetul de informatică, laboratorul de chimie unde a stat câteva minute de vorbă cu elevii.
Investiţia de la acest colegiu cuprinde întregirea unităţii pe cea de-a 4-a latură, prin construirea unui corp de clădire care va cuprinde laboratoare, la etajul II, şi un Centru de Documentare şi Informare (CDI), la nivelul etajului I. Acesta va avea o bibliotecă cu porţi electronice, prin care se va intra pe bază de cartelă, prevăzută numai pereţi exteriori şi acoperiş parţial din sticlă, biblioteca fiind cu acces direct la raft.

Directorul colegiului, prof. Daniela Dungeanu, a precizat că realizarea CDI-ului este obligatorie în cadrul proiectului bilingv româno-francez. Pentru această investiţie ar fi necesare 60 miliarde lei vechi. Lucrările au început în 2008, dar nu s-a realizat decât fundaţia. „Această investiţie ar rezolva problemele noastre legate de spaţiu, suntem un liceu extrem de solicitat. Prin construcţia laboratoarelor s-ar descongestiona actualele laboratoare, care s-ar transforma în săli de clasă, de care avem nevoie mai ales că disciplinele importante pentru olimpiadele şcolare impun o pregătire deosebită”, a mai spus managerul colegiului.
Aici ministrul a făcut promisiunea că „în momentul în care vor fi bani, proiectul va fi prioritar”.


Intră acum și în grupul de