În cursul zilei de duminică, 21 martie, în județul Suceava au fost înregistrate mai multe cazuri de violență, inclusiv în familii. Toți agresorii sunt cercetați penal.
Astfel, o femeie (62 ani) din Gura Humorului a fost agresată de fratele său, un sucevean de aceeași vârstă. Agresiunea s-a produs în casa lor părintească din satul Zaharești, în prezența mamei lor.

Concret, bărbatul, fiind în stare de ebrietate, a provocat un conflict, bănuind că sora lui i-a furat un telefon mobil. El și-a lovit sora după care i-a sustras din portofel suma de 200 lei și a părăsit locuința de domiciliu.
Femeia nu a suferit leziuni și nu a solicitat nici emiterea vreunui ordin de protecție provizoriu. Ea a declarat că fratele său devine violent doar atunci când consumă băuturi alcoolice, iar în urma altercației nu a fost produsă o stare de temere. Bărbatul este cercetat penal pentru violență în familie și furt între rude.
Un alt caz de violență în familie s-a produs la Rădăuți, unde un bărbat de 29 ani și-a bătut fratele de 21 ani.
Între ei a izbucnit un conflict spontan după care fratele mai mare l-a lovit în față pe cel mic, care la rândul său a apelat 112. Totuși, el a precizat că nu dorește să se emită un ordin de protecție si nu depune plângere scrisă cu privire la cele întâmplate. Tânărul a mers ulterior la spital, pentru îngrijiri medicale. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență în familie.
Încă un caz de agresiune s-a produs în fața unui bar din comuna Grănicești. Acolo, din cauza unui conflict spontan și a consumului de băuturi alcoolice în exces, a avut loc o altercație între doi bărbați, de 39 și 31 ani. Conflictul a fost provocat de cel din urmă bărbat, care acum este cercetat penal pentru lovirea sau alte violențe.
Tot pe fundalul consumului de alcool s-a produs o agresiune în comuna Slatina. Un tânăr de 24 ani a fost lovit de un prieten de pahar, de 25 ani. Tinerii petreceau împreună, iar la un moment dat, între ei a izbucnit un conflict spontan, care s-a terminat cu la spital pentru tânărul de 24 ani și cu dosar penal pentru cel de 25 ani.