Doi tineri migranți din Maroc, depistați de polițiștii de frontieră suceveni în orașul Siret


Intră acum și în grupul de

Doi tineri din Maroc au fost prinși la scurt timp după ce au pătruns ilegal din Ucraina în România, intenționând să ajungă în Spațiul Schengen.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch Serițan, cele două persoane au fost observate în data de 31 martie, aproape de miezul nopții, în timp ce se deplasau pe jos pe raza localității Siret.

Întrucât cei doi tineri nu aveau documente asupra lor și nu își justificau prezența în zonă, au fost conduși la sediul Poliției de Frontieră. Astfel a fost stabilit că ambii sunt din Maroc și au câte 20 de ani.

Tinerii sunt cercetați penal pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat și urmează a fi predați autorităților de frontieră ucrainene.


Intră acum și în grupul de