DSP se asteapta la un aflux de solicitari la Urgente si Ambulanta in perioada sarbatorilor pascale (VIDEO)

Direcţia de Sănătate Publică Suceava îi îndeamnă pe suceveni la cumpătare în perioada sărbătorilor pascale, atât în privinţa consumului de alimente cât şi de alcool.

„Este o perioadă bogată în evenimente în privinţa prezentărilor la spital. Sistemul de urgenţe este solicitat în perioada respectivă de aceea s-a cerut asigurarea liniilor de gardă în spitalele din judeţ, a medicamentelor şi asigurarea personalului”, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, bioing. Adrian Popescu.
Acesta a subliniat că, în cazul în care apar deficienţe trebuie anunţată Direcţia de Sănătate Publică Suceava. Şi cele 7 staţii ale Serviciului de Ambulanţă Suceava se vor confrunta cu un număr mare de cereri. „Solicităm Serviciului de Ambulanţă să răspundă prompt la solicitări pentru că numărul acestora vor creşte semnificativ”, a arătat Adrian Popescu.

Recomandarea medicului este ca cel puţin o dată pe zi să existe un consum de fructe, indiferent de felul acestora. Orice fruct, după preferinţa fiecărei persoane, este bun datorită aportului de vitamine.

Carnea alba este de preferat să fie consumată de oricine, indiferent de perioada anului, dar pentru zilele de sărbătoare se acceptă şi carnea de porc cu toate că nu are efecte metabolice bune. Nici prăjirea, formă de gătire tradiţională românească, nu este deloc sănătoasă, dar, de dragul tradiţiei, medicii o acceptă în această perioadă. Pentru a înlătura măcar puţin efectele deloc benefice ale cărnii de porc, este bine să fie aleasă o carne cu cât mai puţină grăsime.

Alcoolul nu trebuie băut în cantităţi mari datorită efectelor neplăcute directe: stare generală de rău, mahmureală, tulburări digestive. Nutriţioniştii îi sfătuiesc pe suceveni să respecte consumul zilnic: 30 ml de tărie sau un pahar de 250 ml de vin sau o bere. Aceştia subliniază că trebuie să consume doar una dintre cele trei variante, nu toate trei la un loc.

Un pahar de vin roşu pe zi este considerată cea mai bună variantă de către toţi nutriţioniştii. „Noi recomandăm şi vinul alb cu apă, cunoscutul şpriţ. Acesta se poate bea mai mult ca şi cantitate deoarece apa diminuează conţinutul de alcool. Astfel, la o masa cu mai mulţi invitaţi se pot consuma mai multe pahare de şpriţ. Însă, cunoscătorii vinurilor nu gustă deloc aceasta recomandare”, mai spun nutriţioniştii.

Aceştia menţionează că nimic nu trebuie consumat în exces.