Incendii în gospodării din Siret, Corocăiești și Rotunda. La Corocăiești patru persoane au suferit atacuri de panică

Pompierii militari suceveni au intervenit, sâmbătă, la trei incendii produse în gospodării din Siret, Corocăiești și Rotunda.

La Siret, pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Siret au intervenit, cu două autospeciale de stingere, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință.

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau în interiorul grupului sanitar, cu pericol de propagare la întreaga clădire și la construcțiile anexe din vecinătate.

Incendiul a fost lichidat după o intervenție de aproape două ore.

În incendiu au ars materialele combustibile din interiorul grupului sanitar și obiecte de mobilier. S-au degradat pereții din lambriu pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați, obiecte sanitare, elemente de tâmplărie din PVC, coli de învelitoare din tablă de pe acoperiș și alte bunuri.

Potrivit ISU Suceava, cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost  efectul termic generat de o sobă fără acumulare de căldură, neizolată corespunzător față de materialele combustibile.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul clădirii de locuit și construcțiile anexe, cu bunurile aferente.

Un alt incendiu s-a înregistrat sâmbătă după amiaza la o gospodărie din localitatea Corocăiești unde au intervenit cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pompierii militari ai Detașamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Verești.

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la acoperișul unei anexe corp comun, compusă din bucătărie de vară și șură, cu pericol de propagare la întreaga construcție și la restul clădirilor din gospodărie.

Pe timpul intervenției, echipajul SMURD a acordat primul ajutor medical pentru trei femei de 51, 64 și 68 de ani și pentru un bărbat de 70 de ani, care au suferit atacuri de panică. Toți cei patru și-au revenit și nu a fost necesar transportul lor la o unitate spitalicească.

Incendiul a fost lichidat după o intervenție de aproape două ore, iar în flăcări au ars acoperișul anexei pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, furaje și bunuri materiale depozitate în pod.

În acest caz cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost  efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect, iar prin intervenția lor pompierii au salvat restul construcției și clădirile învecinate, respectiv casa de locuit și alte anexe gospodărești.

Sâmbătă seara pompierii militari de la Punctul de Lucru Dolhasca, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Liteni, au intervenit cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, în satul Rotunda.

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la acoperișul casei de locuit, cu pericol de propagare la întreaga locuință, la anexele gospodărești și la o proprietate învecinată.

Incendiul a fost lichidat după circa o oră, iar flăcările au distrus acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați, și s-au degradat tavanul și pereții portanți.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic, generat de coșul de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile.

Și în acest caz nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei de locuit, anexele gospodărești și clădirile proprietății învecinate.

loading...