Un muncitor a suferit răni după ce a căzut de pe o schelă la Schitul „Petru și Pavel” din Mitocu Dragomirnei. Acesta a pășit pe lângă schelă și a căzut pe beton


Intră acum și în grupul de
Imagine ilustrativă

Un tânăr de 28 de ani din Mitocu Dragomirnei, care efectua, luni, de construcție pe o schelă la Schitul Petru și Pavel din localitatea Dragomirna, a căzut suferind leziuni în zona capului. 

Potrivit cercetărilor, tânărul, angajat al unei firme sucevene, executa lucrări de construcție a unei terase la Schitul „Petru și Pavel” din localitate împreună cu administratorul societății.

În timp ce ambii se aflau pe o schelă la înălțimea de aproximativ 1,80 m, tânărul a pășit pe lângă schela pe care se aflau și a căzut pe terasamentul din beton, iar în urma impactului a suferit leziuni la nivelul capului și hemitoracelui. 

Un echipaj de ambulanță a venit la fața locului și i-a acordat primul ajutor muncitorului care a suferit o  contuzie frontală stânga, traumatism hemitorace stâng și pumn drept, după care a fost transportat la Spitalul Județean Suceava pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru infracțiunile de vătămare corporală din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.


Intră acum și în grupul de