Intră acum și în grupul de
Un mini excavator a luat foc în timp ce efectua lucrări de demolare și amenajare în interiorul unei hale din municipiul Suceava. Incendiul s-a produs sâmbătă, 22 mai, în jurul orei 07:30.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, lt. Alin Găleată, la sosirea pompierilor militari, flăcările se manifestau la utilaj, cu pericol de propagare la întreaga clădire.

Incendiul a fost lichidat după aproximativ o oră de la sesizare, respectiv la 08:25.
Până atunci au ars elemente combustibile ale compartimentului motor și din interiorul cabinei, carburant și ulei hidraulic. S-au deteriorat pereții și tavanul halei.
În același timp, pompierii au salvat restul utilajului și hala în care acesta lucra.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic generat de toba de eșapament, în urma unor scurgeri de lichide combustibile, a precizat Alin Găleată.
Intră acum și în grupul de