Programul „Marul” pentru elevi, plin de necunoscute pentru inspectorii sanitari suceveni (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Ordonanţa de Urgenţă privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe în şcoli are numeroase sincope, ceea ce face ca aplicarea ei să fie dificilă. Potrivit OUG 24/2010, începând cu acest an şcolar (2009/2010) ar fi trebuit să se acorde gratuit elevilor din clasele I-VIII, care frecventează învăţământul de stat şi privat autorizat/acreditat, pentru o perioada de maximum 100 de zile de şcolarizare, mere în limita valorii zilnice de 0,3 lei/elev.

„Pentru aplicarea acestei reglementări trebuie asigurate anumite condiţii. Fructele nu se depozitează oricum şi oriunde. Trebuie văzut dacă distribuitorul va asigura merele gata ambalate. Dacă nu sunt gata ambalate, reprezentantul şcolii, ce pune mâna pe ele şi le împarte trebuie să aibă analizele medicale făcute, la zi, pentru a asigura securitatea alimentului. Noi va trebui să verificăm aceste lucruri, conform competenţelor noastre privind sănătatea publică dar legea are lipsuri”, a declarat directorul adjunct coordonator al Departamentului de Control în Sănătate Publică Suceava, dr. Ludovic Abiţei, precizând că programul este binevenit întrucât, pe lângă lapte şi corn, ce asigură proteine copilului „dăm şi vitamine”.

Purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, bioing. Adrian Popescu a precizat că, potrivit reglementării, începând cu anul şcolar 2010/2011, fructele distribuite elevilor, perioada şi frecvenţa distribuţiei, precum şi limita valorii zilnice/elev se stabilesc şi se actualizează anual prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de evoluţia preţurilor şi tarifelor.
Acesta a mai subliniat că fructele se vor distribui în pauza de dinaintea ultimei ore.

Achiziţionarea merelor se face prin licitaţie publică.
Fondurile necesare finanţării programului de încurajare a consumului de fructe în scoli, în anul 2010 se asigura din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată aprobate prin anexele nr. 4 si 5 la Legea bugetului de stat pe anul 2010 nr. 11/2010, pentru mierea de albine.

Adjunctul DSP Suceava a menţionat că s-a înlocuit mierea de albine cu merele, întrucât primul produs ar fi fost mai greu de consumat de copii mai mici.

Ordonanţa prevede ca, începând cu anul bugetar 2011, sumele aferente acordării acestor drepturi se vor suporta din bugetele locale ale judeţelor şi, respectiv, ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, după caz.
Pentru aplicarea prevederilor ordonanţei de urgenţa vor fi acordate sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată.


Intră acum și în grupul de