Amenzi de pana la 10.000 de lei pentru medicii suceveni care elibereaza concedii medicale ilegale

Ordonanţa de urgenţă, publicată în Monitorul Oficial prevede că medicii de familie pot elibera certificate de concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă de cel mult zece zile calendaristice, faţă de 14 cât este în prezent. Durata cumulată a concediilor acordate de medicul de familie pentru un asigurat nu poate depăşi 30 de zile calendaristice în ultimul an faţă de 45 până acum.

După a 61 zi de concediu se va putea prelungi de către specialist până la 183 de zile, cu aprobarea medicului expert al asigurărilor sociale. Sunt exceptate de la aceste prevederi afecţiuni precum tubercoloza, neoplaziile, SIDA, concediile pentru sarcină şi lăuzie, îngrijirea copiilor bolnavi, pentru reducerea timpului de muncă, pentru carantină, precum şi pentru risc maternal, acestea nediminuând numărul zilelor de concediu.

Conform ordonanţei, angajatorii care refuză nejustificat să plătească indemnizaţiile de concediu medical sau le calculează eronat sunt sancţionaţi mai blând decât medicii, cu amenzi între 2.500 şi 5.000 de lei.

Totodată, angajaţii aflaţi în concediu medical trebuie să fie prezenţi la domiciliu în anumite interval de timp. Ei vor fi verificaţi la adresa menţionată şi, dacă nu vor fi găsiţi, nu li se va mai plăti concediul medical.

În acest caz, medicii suceveni care acordă concediile respective vor fi amendaţi.

Totuşi actul normativ pare a nu fi aplicabil. Poliţiştii suceveni spun că nu au atribuţii în a verifica dacă persoanele aflate în concedii medicale sunt la domicilii. „Noi putem merge, în cazul în care ni se solicită intervenţia pentru că o persoană este agresată, nu să vedem dacă sunt acasă sau au plecat să-şi cumpere de mâncare sau medicamente de la farmacie”, menţionează aceştia.

La rândul lor medicii suceveni spun că se încalcă dreptul la viaţa privată şi că un concediu medical nu înseamnă „arest la domiciliu”.

Anul trecut au fost acordate cu 23.708 concedii medicale mai multe faţă de anul anterior. Mai exact, potrivit Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava, numărul certificatelor de concedii medicale acordate în anul 2009 a fost de 79.578- din care 80% sunt pentru boală şi 20% pentru sarcină şi lehuzie, comparativ cu anul 2008, în care au fost acordate 55.870 certificate de concedii medicale.

Şi numărul de zile de concediu a fost mai mare. Astfel, în anul 2009 au fost acordate un număr de 510.745 zile de concediu medical, achitat din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, comparativ cu anul 2008, în care numărul de zile de concediu medical a fost de 397.049.