Elevii suceveni de clasa a VIII-a intra in focul evaluarilor sumative


Intră acum și în grupul de

Cei 8.332 elevi suceveni de clasa a VIII-a vor susţine săptămâna viitoare, evaluarea sumativă, înlocuitoarea tezelor cu subiect unic. Marţi, 4 mai, va avea loc proba la limba română, iar pe 12 mai cea la matematică, metodologia fiind aceeaşi ca în cazul tezelor unice, susţinute până anul trecut de elevii din ultimul an de gimnaziu. Evaluările se vor susţine în propriile şcoli, cu profesorii de la clasă, iar timpul aferent rezolvării subiectelor este de 120 de minute.

Notele obţinute la evaluarea sumativă la limba română şi matematică vor conta în proporţie de 25% din media finală, pe baza căreia se va realiza admiterea la liceu, în luna iulie. 25% va fi reprezentat de notele obţinute la tezele unice susţinute în clasa a VII-a, iar restul de 50% reprezintă media generală a claselor V-VIII.

Menţionăm că, în toamnă Ministerul Educaţiei a schimbat modul în care se realizează atât evaluarea naţională, cât şi formulele de calcul a mediei de admitere la liceu. Practic, în locul tezelor unice, din acest an, a fost introdusă evaluarea naţională sumativă la limba şi literatura română şi matematică.

Subiectele de la limba şi literatura română, probă ce va avea loc pe 4 mai a.c., vor fi structurate în două părţi. Prima parte va fi un fragment dintr-un text literar studiat la clasă, iar a doua parte a subiectului va fi un text nonliterar – articol de ziar, revistă, text publicitar, anunţ -, text la prima vedere. Noutatea evaluării sumative o reprezintă faptul că elevii se vor confrunta cu un text la prima vedere, text nonliterar, trebuind să dovedească, în scris, că au înţeles despre ce este vorba sau cine este subiectul acţiunii.


Intră acum și în grupul de