A mers să joace șah și nu s-a mai întors acasă. Trupul neînsuflețit al unui sucevean a fost găsit în pârâul Soloneț


Intră acum și în grupul de

Polițiștii suceveni au depistat în pârâul Soloneț de pe raza comunei Pârteștii de Jos trupul neînsuflețit al unui localnic de 69 ani.

Căutările au avut loc duminică, 20 iunie, după ce la ora 23:50 soția bărbatului a apelat 112, menționând că bărbatul încă nu s-a întors acasă de la o partidă de șah. Până a alerta autoritățile, femeia l-a contactat pe prietenul bărbatului, care a declarat că acesta a plecat acasă încă la ora 22:25.

Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului. Astfel, în momentul în care se aflau pe podul din fier suspendat, construit peste albia pârâului Soloneț, au observat la lumina lanternei, în albia pârâului, un material textil de culoare galbenă.

Trecând pe celălalt mal al pârâului, la o distanță de circa 50 de metri în aval de pod, s-a putut observa cadavrul unui bărbat, acesta fiind ancorat în niște crengi.

Trupul neînsuflețit a fost scos din pârâu de către lucrătorii ISU Suceava. Ulterior, identitatea cadavrului a fost stabilită, fiind vorba despre suceveanul care nu s-a întors de la partida de șah.

Primele cercetări au arătat că pe corpul bărbatului nu au fost urme de loviri sau zgâriere care ar fi condus la deces. Totodată, s-a constat că în jurul orei 23:00 bărbatul a fost văzut în barul din localitate cumpărând două sticle de vine, fiind deja sub influența băuturilor alcoolice.

Cauza decesului va fi stabilită de legiștii de la morga din Gura Humorului, iar polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal privind uciderea din culpă.


Intră acum și în grupul de