Țigări de contrabandă ascunse în roata de rezervă a unei mașini descoperite în PTF Siret


Intră acum și în grupul de

Polițiștii de frontieră suceveni au descoperit și confiscat, în urma unor acţiuni desfăşurate la frontiera verde și în PTF Siret, cantitatea de 2.174 pachete cu țigări, în valoare de 17.200  lei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al STPF Suceava, comisar șef Ilie Poroch-Serițan, sâmbătă seara,  în jurul orei 22.30, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, pe sensul de intrare în țară, o femeie având dublă cetățenie româno-ucraineană, M.V., în vârstă de 20 de ani, pasager într-un autoturism înmatriculat în Ucraina.

Existând suspiciuni că acesta transportă țigări, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport, persoanei și bagajelor.

Astfel, a fost descoperită ascunsă, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în roata de rezervă și în spațiul de depozitare a bagajelor cantitatea de 800 pachete cu ţigări, de proveniență ucraineană.

Țigările, în valoare totală de 1.200 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar femeia a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei.

Și polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava au acționat, dumnică, pe linia combaterii contrabandei cu țigări, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 05.10, aceștia au descoperit în apropierea frontierei de stat pe direcţia localităţii Straja, un colet voluminos în care s-a constatat că erau 1.374 pachete țigări, de proveniență ucraineană.

Țigările, în valoare de 16.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cel mai scurt timp au fost anunțate și autoritățile ucrainene despre caz, în vederea cercetării în comun a cazului.

În acest caz se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, iar în continuare se fac verificări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activități infracționale.


Intră acum și în grupul de