Peste 6.000 de clienți Delgaz Grid din județul Suceava și alte patru județe din Moldova au rămas fără energie electrică din cauza vremii severe

Furtunile puternice cu viteze ale vântului de aproximativ 80-100 km/h, însoțite de precipitații abundente și scurgeri importante de ape într-un timp foarte scurt au cauzat peste 50 de avarii pe liniile de medie tensiune, în ultimele 24 de ore, a informat printr-un comunicat de presă Delgaz Grid.

Echipele Delgaz Grid împreună cu personal al firmelor contractoare au intervenit începând de ieri, inclusiv în cursul nopții și lucrează în continuare pentru remedierea defecțiunilor ce afectează distribuția energiei electrice către aproximativ 6.000 de clienți, din 17 localități din județele: Neamț, Bacău, Suceava, Vaslui și Iași.

Foto simbol

În urma verificărilor din teren au fost identificați stâlpi de medie și joasă tensiune luați de ape sau rupți prin căderea unor copaci peste liniile electrice aeriene, conductoare și elemente de izolație distruse, posturi de transformare lovite de fulgere sau inundate etc.

Întrucât în unele zone conductoarele sunt rupte şi există riscul să ajungă pe suprafaţa solului, Delgaz Grid atrage atenţia asupra pericolului de electrocutare şi arsuri pe care îl reprezintă atingerea lor în cazul pătrunderii persoanelor în vecinătatea acestora.

Totodată, stâlpii avariaţi, aflaţi într-un echilibru precar, pot genera accidente grave în eventualitatea căderii acestora și de aceea este necesar să fie apelat Dispeceratul de Urgență al companiei noastre la 0800 800 929.

loading...