Ambulanta Suceava are datorii astronomice (VIDEO)

Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) se află în fruntea datornicilor din rândul furnizorilor de servicii medicale din judeţ, cu datorii de peste 300000 de lei la reparaţii auto, carburanţi şi salarii, a informat marţi, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, bioing. Adrian Popescu.

Potrivit acestuia, la 30 aprilie 2010, SJA avea datorii restante de 280000 lei, iar la 13 mai acestea au crescut la 339389 lei (peste 3 miliarde în bani vechi). “Ei spun că această situaţie s-a creat din cauza subfinanţării pe primul trimestru al anului 2010, din acest motiv nu au semnat nici contractul-cadru cu Casa de Asigurări de Sănătate, fiindcă nu au fost de acord cu suma lunară alocată. Ei au cerut mediere la nivelul Casei Naţionale, să vedem ce vor rezolva”, a spus Adrian Popescu.

Directorul SJA, dr. Daniel Martiniuc, a declarat marţi, că nu a încheiat contractul cu CAS pentru că bugetul alocat este cu 8% mai mic ca anul trecut. De aceea, spune dr. Martiniuc, a solicitat Prefecturii şi CAS ca, la următoarele negocieri pe marginea contractului, “să fim asistaţi de reprezentanţii CNAS”.

Directorul SJA a precizat că “declinul” acestei instituţii a început în decembrie trecut, când bugetul alocat a fost de doar 4 miliarde, insuficient pentru plata tuturor cheltuielilor, inclusiv a salariilor.
“În ianuarie 2010 am primit 6 miliarde, cu care am plătit salariile pe decembrie, fiindcă având o finanţare redusă, banii au fost insuficienţi pentru plata salariilor. Am diminuat sporurile salariale în ideea că, încheind contractul cu CAS, banii vor fi returnaţi oamenilor. Am solicitat ca, până în iunie, când se vor aplica măsurile de diminuare a salariilor, să fim pe picior de egalitate cu toată lumea. Să se plătească retroactiv drepturile salariale, datoriile la furnizori şi să intrăm în stare de normalitate”, a spus Daniel Martiniuc.

Acesta a adăugat că, “dacă semnăm contractul pentru o sumă care nu ne acoperă o bună parte din cheltuielile lunare, ne sinucidem”. “Din punctul nostru de vedere, ne facem datoria în continuare, dar aşteptăm de la autorităţi un semnal că lucrurile se pot îndrepta”.