Un cal abandonat în municipiul Suceava a fost preluat de Asociația „Casa lui Patrocle” după ce Poliția Animalelor a emis încă un ordin de plasare

Lucrătorilor din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Suceava au emis marți, 20 iulie, încă un ordin de plasare în adăpost a unui animal aflat în pericol.

Concret, în jurul orei 21:20, o suceveancă a apelat 112 sesizând că lângă blocul în care locuiește este un cal căzut lângă o căruță.

Foto simbol

După cum s-a constat ulterior, calul nu era rănit și este bine îngrijit. Cu toate acestea, polițiștii nu au reușit să găsească proprietarul cabalinei.

Totodată, calul a fost verificat cu cititorul de cipuri, constatându-se faptul că aceasta are microcip, dar nu este înregistrat în evidența ANARZ.

Din moment ce animalul a fost lăsat fără supraveghere pe un drum public, Poliția Animalelor a emis ordin de plasare a acestuia în adăpost pentru o perioadă de 45 de zile.

Calul a fost preluat de Asociația Casa lui Patrocle Suceava, iar căruța lângă care a fost găsit va fi ridicată de serviciul specializat din cadrul Primăriei.

Reamintim că primul caz din județul Suceava de plasare a animalelor în adăpost a avut loc în data de 12 iulie.

loading...