Viteza prea mare pe carosabilul umed și nepăstrarea distanței au condus la un accident cu trei mașini implicate pe DN 17. O persoană a fost rănită


Intră acum și în grupul de

Un accident rutier cu trei mașini implicate s-a produs miercuri seara, 28 iulie, pe DN 17 în localitatea Păltinoasa. O persoană a ajuns la spital.

Concret, în jurul orelor 16:20, un tânăr (19 ani) din Stulpicani conducea un Volkswagen Bora pe drumul național, având direcția Suceava – Gura Humorului. După cum arată primele cercetări, el avea viteza prea mare pentru condițiile de drum (carosabilul umed), iar pe lângă asta nu a păstrat o distanță suficientă față de mașina din fața sa, un Volkswagen Golf, condus regulamentar de un tânăr (19 ani) din Frasin.

Astfel, cele două mașini au intrat în coliziune, iar după primul impact, Volkswagen-ul Golf a fost proiectat într-un Volkswagen Sharan condus regulamentar din sensul opus de către un bărbat (45 ani) din județul Botoșani.

Anume botoșăneanul și a fost rănit în urma accidentului, fiind transportat la SJU Suceava cu un traumatism la coloana cervicală.

Tânărul vinovat de accident este cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.


Intră acum și în grupul de