FOTO // Țigări de contrabandă în valoare de peste 75.000 lei, găsite în zona Costileva


Intră acum și în grupul de

Polițiștii de frontieră suceveni au confiscat 6.500 pachete cu țigări ce erau transportate din Ucraina în România.

Purtătorul de cuvânt al STPF Suceava, comisar șef Ilie Poroch Serițan a declarat că, în data de 18 august, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brodina au observat, la aproximativ 800 de metri de linia de frontieră, pe direcţia localităţii Costileva, o persoană care transporta colete voluminoase.

„Polițiștii de frontieră au acționat pentru oprirea persoanei, au somat-o, însă aceasta nu s-au oprit, a abandonat coletele şi a fugit spre interiorul localităţii, moment în care lucrătorii noștri au tras un foc de avertisment în plan vertical, conform prevederilor legale, dar tot nu s-a oprit”, a arătat Ilie Poroch Serițan.

Ulterior, poliţiştii de frontieră au descoperit la faţa locului treisprezece colete. Ele conțineau 6.500 pachete cu țigări de proveniență Duty Free, a căror valoare se ridică la suma de 76.000 lei.


Intră acum și în grupul de