Accidentul de la Capu Codrului s-a produs din cauza unei depășiri imprudente efectuate de tatăl copilului rănit


Intră acum și în grupul de

Poliția Suceava a efectuat primele cercetări în cazul accidentului produs sâmbătă pe DN 2E, între Capu Codrului și Berchișești.

Astfel, au intrat în coliziune un autoturism și un camion. În cele două vehicule se aflau patru persoane.

Concret, șoferul autoturismului, un bărbat din Iași, s-a angajat într-o depășire, moment în care a intrat în coliziune cu autoutilitara condusă din sens opus de un tânăr de 26 de ani, din Berchișești.

Potrivit informațiilor de la locul accidentului transmise de ISU Suceava, în urma accidentului a fost rănită o fetiță de 9 ani, pasageră în autoturism. Poliția Suceava a precizat ulterior că a fost rănit și tatăl fetei, respectiv un bărbat de 40 ani, cel care a condus mașina. Ambii au fost transportați la spital.

Ambii conducători auto au fost testați de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.


Intră acum și în grupul de