Numarul posturilor titularizabile din judet s-a redus cu doua treimi fata de anul trecut

Numărul posturilor titularizabile scoase la concurs în acest an de IŞJ Suceava reprezintă doar o treime din numărul posturilor de anul trecut. „Anul trecut au fost peste 300 de posturi iar în acest an sunt cam o treime faţă de ce a fost. Sunt cam 130 de posturi”, a afirmat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă şeful IŞJ Suceava, Petru Carcalete.

La concursul de anul trecut, IŞJ a scos la titularizare 355 de posturi, spre deosebire de anul acesta, când numărul de catedre este de 131. Posturile titularizabile sunt valabile timp de cel puţin 4 ani.

Mai exact, cei ce vor să obţină un post în învăţământ au la dispoziţie 131 posturi titularizabile, 402 posturi netitularizabile complete şi 446 incomplete.

Cele mai mari şanse să obţină o catedră ca titular au educatoarele, pentru care au fost vacantate 25 posturi, aceasta fiind cea mai bogată ofertă din acest an, urmată de disciplina matematică, cu 18 locuri titularizabile vacante. În schimb deficit de posturi se înregistrează la învăţători unde sunt doar patru catedre vacante, limba română – trei posturi scoase la concurs, limba engleză – patru posturi, educaţie fizică – patru posturi, istorie – o catedră, iar la geografie nu este niciun post titularizabil vacant.

Oferta posturilor netitularizabile complete oferă la unele discipline zeci de locuri vacante – 51 pentru învăţători, 45 pentru educatori, 37 pentru pregătire/instruire practică, 21 limba română şi câte 18 pentru profesor itinerant/de sprijin şi matematică.

Pentru a obţine un post titular, candidatul trebuie să obţină minim 7 la concurs, ceilalţi candidaţi cu note sub 7 urmând să participe la celelalte etape, de suplinire, detaşare.

Luni, 14 iunie au început înscrierile, data limită a depunerii dosarelor fiind 7 iulie 2010 iar susţinerea testării este programata pentru 14 iulie 2010.
Pe 16 iulie vor fi afişate rezultatele candidaţilor evaluaţi.

Prima etapă de repartizare în şedinţă publică a candidaţilor care au obţinut note peste 7 va avea loc între 21-22 iulie, iar cea de-a doua etapă va fi organizată pe 26 iulie.