Control judiciar pentru un tânăr din Mironu prins în trafic băut și fără permis. El a încercat să evite răspunderea prezentându-se cu un nume fals

Un sucevean de 25 ani a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile fiind cercetat penal pentru mai multe infracțiuni rutiere. Măsura a fost aplicată în data de 9 octombrie, a anunțat astăzi purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.

Tânărul a fost prins în trafic în data de 6 octombrie. În jurul orei 01:00, el conducea un Ford Galaxy pe un drum comunal din satul Mironu, comuna Valea Moldovei.

Controlul a scos la suprafață mai multe încălcări grave. În primul rând, localnicul avea 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat. La solicitarea polițiștilor el nu a putut prezenta nici cartea de identitate și nici permisul de conducere, declarând că se numește C.C.T.

Verificările ulterioare au arătat că, de fapt, tânărul a mințit privind identitatea sa, numele său fiind M.N.G. Astfel s-a constat că el nu posedă permis de conducere.

Drept urmare, polițiștii au deschis dosar penal pentru conducerea fără permis și conducerea sub influența băuturilor alcoolice. În data de 8 octombrie, cu o zi înaintea luării măsurii controlului judiciar, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore.