Medicamente in valoare de 100.000 de euro pentru sinistratii suceveni


Intră acum și în grupul de

Crucea Roşie Suceava va primi din partea companiei producătoare de medicamente generice Labormed o donaţie constând în medicamente în valoare de 100.000 euro, medicamente ce urmează a fi distribuite populaţiei din zonele afectate de inundaţii.

Potrivit directorului filialei Crucea Roşie Suceava, Corneliu Dediu, gama de produse oferite de către compania Labormed acoperă medicamente pentru sistemul digestiv, antibiotice şi parafarmaceutice, care vor fi distribuite prin intermediul filialei sucevene a Crucii Roşii şi cu sprijinul Direcţiei de Sănătate Publică Suceava către cabinetele medicale din cele 83 de localităţi afectate de inundaţii.

„Medicamentele sunt foarte necesare în aceste zile în zonele afectate de inundaţii. Mulţumim Labormed pentru susţinerea apelului Crucii Roşii Române şi pentru solidaritatea manifestată faţă de victimele acestei catastrofe!”, a declarat Mihaela Geoană, preşedintele Crucii Roşii Române.

“Dorim că prin această donaţie să ne facem datoria de partener social oferind sprijin concret pentru nevoile imediate ale celor care sunt afectaţi de impactul catastrofal al inundaţiilor”, a declarat Stephen R. Stead, CEO Labormed.

Reamintim că începând din 30 iunie 2010, Crucea Roşie Romană a lansat campania naţională „Apel pentru victimele inundatiilor”. Persoanele care vor să contribuie cu bani, pot face donaţii online pe site-ul oficial al Crucii Roşii Române www.crucearosie.ro sau pot face donaţii în conturile special deschise de Crucea Roşie Romană la BRD – Agenţia Piaţă Romană: Cont lei RO36BRDE410SV51618614100 sau Cont Euro RO71BRDE410SV51618884100.

De asemenea, se pot face donaţii de alimente greu perisabile prin intermediul Băncii de Alimente a Crucii Roşii în toate magazinele din reţelele: Carrefour, Real, Mega Image şi Metro. Acestea vor fi distribuite de voluntarii Crucii Roşii în toate zonele afectate de inundaţii din ţara.

Labormed, prestigious jucător de top pe piaţă farmaceutică din România şi Europa Centrală şi de Est, are un model integrat de afacere: cercetare, producţie şi distribuţie. Compania are portofoliu complex de produse generice moderne, produse OTC şi remedii naturale precum şi capacităţi excelente de cercetare şi dezvoltare, deţinând laboratoare de bioechivalenta de nivel internaţional.

Labormed deţine cea mai modernă unitate de producţie pentru tablete şi capsule din România; astfel unul din 10 tratamente cardiovasculare prescrise în România este produs de Labormed.

Compania operează prin trei divizii: Labormed pentru produsele cu prescripţie, Ozone pentru produsele fără prescripţie şi Ozone Natural pentru remediile bazate pe extracte naturale.

Produsele Labormed se vând în Europa Central şi de Este atât pe piaţă tradiţională România dar şi Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehia şi Slovacia.


Intră acum și în grupul de