Volume italiene pot fi citite la Biblioteca Bucovinei


Intră acum și în grupul de

Biblioteca Bucovinei deţine o colecţie de carte italiană care cuprinde 500 de volume, în cadrul secţiei de Limbi Străine. Potrivit directorului instituţiei, Gabriel Cărăbuş, volumele sunt donate bibliotecii bucovinene de către Biblioteca Civică din Torino, în colaborare cu Asociaţia „Bucovina” şi instituţii de învăţământ, precum Institutul Tehnic Comercial “Paolo Boselli”, Şcoala şi Centrul Teritorial Permanent „A. Gabelli”, Şcoala Elementară şi Centrul Teritorial Permanent „G. Parini”.

Din luna februarie, şi biblioteca torineză are o mică secţie de carte în limba română, formată din circa 2000 de volume, destinate elevilor români care frecventează şcolile din Torino.
Cărţile au fost colectate în urma unei campanii desfăşurate de biblioteca Bucovinei, cu spijinul Consiliului Judeţean Suceava, fiind destinate vârstelor cuprinse între 12-18 ani.

„După cum se ştie, în urmă cu aproape un an, urmare a solicitării Asociaţiei Culturale „Bucovina” din Torino de stabilire a unui parteneriat cu Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, pentru implicarea în diverse activităţi culturale bilaterale, româno-italiene, mai exact suceveano-torineze, s-au făcut demersurile necesare încheierii unui protocol, în care s-a implicat şi Biblioteca Centrală din Torino. Nu în ultimul rând, trebuie menţionat faptul că punerea în practică a unui astfel de parteneriat este deosebit de importantă pentru efectele pozitive pe care le poate avea atât asupra populaţiei româneşti din Torino, cât şi asupra etnicilor italieni din Suceava”, arată Gabriel Cărăbuş, directorul bibliotecii sucevene.


Intră acum și în grupul de