Un candidat de 70 de ani a solicitat reducerea taxei de inscriere la Universitate pentru ca este orfan de ambii parinti

Un septuagenar are toate şansele să devină student la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, după ce a mai avut asemenea tentative, dar fără reuşită şi în anii anteriori, fiind „un client mai vechi” al instituţiei academice. „Avem un candidat în vârstă de 70 de ani, ce a solicitat reducerea taxei pentru că este orfan de ambii părinţi. Ce poţi să faci dacă are dreptate”, a declarat zâmbind în cadrul unei conferinţe de presă rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, Adrian Graur.

Viitorul boboc s-a înscris la Facultatea de Litere şi Ştiinţele Comunicării, dar a ales şi alte opţiuni, astfel că, în acest an are toate şansele la un loc într-o facultate, şi chiar la unul bugetat, a menţionat rectorul sucevean.