Ajutor umanitar pentru 20 de familii afectate de inundatii


Intră acum și în grupul de

Impresionaţi de drama trăită de sucevenii afectaţi de inundaţii, membrii unei familii de români, plecaţi în 1996 din localitatea Vadu Moldovei şi stabiliţi în Germania, împreună cu alţi cetăţeni români şi germani din oraşul Bonn, au colectat şi cumpărat produse alimentare, articole de îmbrăcăminte, pături, jucării şi produse de igienă personală, pe care ulterior le-au trimis în judeţul Suceava.

Joi, lucrători ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Suceava au transportat bunurile cu un autocamion al unităţii, de la locul de depozitare din comuna Forăşti către comunele Zamostea şi Zvoriştea. Bunurile au fost distribuite de jandarmi unui număr de 20 de familii din cele două localităţi menţionate, persoane afectate de inundaţii şi care au şi o situaţie financiară precară.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IJJ Suceava, cpt. Bogdan Cornaci ajutoarele în cauză au fost acordate după ce jandarmii au identificat nevoile persoanelor respective, atât pe timpul inundaţiilor cât şi în timpul intervenţiei pentru refacerea gospodăriilor şi curăţarea acestora de aluviuni.

„În vederea sprijinirii persoanelor din localităţile afectate de inundaţii, jandarmii suceveni au donat sume de bani, lista rămânând deschisă şi în lunile următoare. Un prim ajutor financiar a fost acordat joi de către o comisie din cadrul inspectoratului unei familii din localitatea Zvoriştea, familie cu o situaţie mai deosebită: ambii soţi au fost puternic afectaţi fizic în urma unui accident rutier. Aceştia au în îngrijire doi copii minori, iar locuinţa a fost grav afectată de inundaţiile din 2008 şi 2010. Cei 2.500 lei donaţi de jandarmii suceveni sunt destinaţi efectuării reparaţiilor necesare la locuinţa familiei în cauză” subliniază cpt. Cornaci.


Intră acum și în grupul de