Incendiu mocnit la o statie de asfalt din Suceava

Filtrele de evacuare ale unei staţii de asfalt aflată în zona CET-ului a luat foc vineri, dimineaţă de la nişte scântei. Potrivit ISU „Bucovina” Suceava, incendiul a fost anunţat la ora 08:28, astfel Detaşamentul de pompieri Suceava a intervenit cu două autospeciale pentru localizarea şi stingerea focului de pe strada Energeticianului, din municipiul Suceava.

Când pompierii au ajuns faţa locului ardea mocnit filtrul de evacuare al unei staţii de asfalt, existând pericolul de propagare la cabina de comandă şi uscătorul staţiei.

Focul a distrus filtrele de evacuare, din material textil, pe o suprafaţă de 10 mp, cu un volum de 40 mc (10 celule), degradându-se instalaţia electrică şi trei motoare trifazice.

Din primele cercetări a rezultat că incendiul a izbucnit din cauza unor scântei provenite de la uscătorul staţiei de asfalt.
Militarii au salvat cabina de comandă şi uscătorul staţiei, misiunea încheindu-se, fără incidente şi în limitele găsite, la ora 09.28.