Transport ilegal de lemn de foc depistat la Solonețul Nou. Autocamionul nu avea nici RCA valabil și nici documente legale de proveniență și transport

Foto ilustrativă

Un transport de lemn a fost confiscat de polițiști după ce s-a constatat că acesta era efectuat nelegal.

Potrivit Poliției Județene Suceava, sâmbătă după amiaza, polițiști ai Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului au fost sesizați de către Dispeceratul Poliției orașului Gura Humorului cu privire la faptul că pe raza comunei Cacica, în satul Solonețu Nou, a fost identificat de către polițiștii Serviciului Rutier IPJ Suceava un transport de material lemnos fără acte de proveniență, solicitând sprijin la fața locului.

La fața locului a fost identificat conducătorul autoutilitarei marca Mercedes Benz încarcată cu material lemnos parțial debitat sub formă de bonturi, ocazie cu care lucrătorii S.P.R. Suceava au constatat că nu deține RCA valabil, fapt pentru care față de proprietarul autoutilitarei s-a luat măsura sancționării contravenționale precum și reținerea plăcuțelor de înmatriculare și certificatului de înmatriculare.

Totodată, s-a procedat la verificarea autoutilitarei în aplicația SUMAL constatându-se faptul că pentru autovehicul nu sunt emise documentele legale de proveniență și transport.

La fața locului a fost solicitat sprijin lucrătorilor silvici din cadrul Ocolului Silvic Solca, care au procedat la inventarierea materialului lemnos, rezultând o cantitate de 3,92 mc lemnos foc rășinoase, material lemnos care a fost ridicat și predat în custodie lucrătorului silvic din cadrul Ocolului Silvic Solca.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform art. 19 alin. 2 lit. a, pct. 2 din Legea 171/2010 cu amendă în suma de 2.000 lei.