Scăpări de gaz de la instalația improvizată de încălzire instant din baia locuinței, cauza probabilă a decesului a doi tineri din Plopeni

Scăpările de gaz de la instalația improvizată pentru încălzirea instant a apei din baia locuinței din Plopeni ar putea fi cauza morții prin intoxicație cu monoxid de carbon a doi tineri din Plopeni.

Astfel, potrivit primelor cercetări ale polițiștilor, cei doi tineri, Natanael Neagu de 20 de ani și Filip Neagu de 19 ani au mers, luni seara, în jurul orelor  21:00 la baia imobilului în care locuiesc situate la parterul imobilului, pentru ca primul să se bărbierească, iar cel de-al doilea să facă duș.

La un moment dat, cei doi tineri au fost găsiți de către tatăl lor în baie, primul fiind găsit căzut în cada dușului, iar cel de-al doilea sub chiuvetă, în stare de inconștiență.

Tatăl celor doi tineri a alertat un vecin cu care i-au scos pe cei doi din baie și au început efectuarea manevrelor de resuscitare concomitent cu solicitarea prezenței la fața locului a ambulanței .

Pe parcursul cercetărilor, în baia imobilului a fost identificată o instalație artizanală de încălzire tip instant racordată cu un furtun din cauciuc prins în coliere de o butelie de aragaz, instalație ce a  fost ridicată în vederea expertizării, ținând cont că vecinul care a participat la scoaterea cadavrelor din baie a simțit miros puternic de gaz.

Cadavrele celor doi tineri au fost transportate la morga Spitalului Clinic de Urgență Sf. Ioan cel Nou Suceava fiind dispusă efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii cu exactitate a  cauzelor decesului.

În acest caz s-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „ucidere din culpă”.