Cantonul silvic de la Gura Haitii a ars într-un incendiu


Intră acum și în grupul de

Cantonul silvic de la Gura Haitii a ars, duminică, într-un incendiu generat de la coșul de fum deteriorat.

Potrivit ISU Suceava, pompierii militari ai Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei au intervenit duminică după amiaza cu două autospeciale de stingere, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la cantonul silvic din localitatea Gura Haitii.

La sosirea echipajelor, ardea generalizat locuința cantonului, cu pericol de propagare la alte două construcții și la fondul forestier.

În incendiu au ars locuința cantonului, construită din lemn, cu bunurile din interior, pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați și o anexă pe o suprafață de aproximativ șase metri pătrați.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este jar sau scântei provenite din coșul de fum deteriorat, precizează sursa citată.

Incendiul a fost lichidat după o intervenție de aproape trei ore, iar pompierii au salvat cele două construcții și fondul forestier.


Intră acum și în grupul de