Cu trei mașini de poliție pe urmele sale, un tânăr din Milișăuți a provocat un accident. Tânărul încercase să fugă de polițiști pentru că are permisul suspendat și nu avea nici RCA și nici ITP valabile

Un tânăr de 24 de ani din Milișăuți este cercetat penal și a fost amendat pentru mai multe contravenții, sâmbătă după amiaza, după ce a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor și în timpul urmăririi a provocat un accident rutier.

Astfel, sâmbătă după amiaza echipaje de poliție din cadrul Serviciului Rutier al I.P.J. Suceava, în timp ce desfășurau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe D.N. 2 H, în interiorul orașului Milișăuți, au efectuat semnal de oprire a unui autoturism Mercedes-Benz înmatriculat în Marea Britanie, și care circula dinspre Rădăuți spre Suceava.

Șoferul mașinii nu s-a conformat semnalelor efectuate, virând dreapta pe str. Brutăriei, din Milișăuți situație în care cele trei echipaje de poliție au pornit în urmărirea autoturismului.

După ce au rulat pe str. Brutăriei pe o distanță de aproximativ 150-200 m, lucrătorii de poliție au constatat că autoturismul urmărit a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, acesta pătrunzând pe sensul opus de mers și intrând în coliziune frontală cu un autoturism VW Transporter, ce se deplasa din sens opus.

În urma verificărilor efectuate de către lucrătorii de poliție, s-a stabilit faptul că șoferul autoturismului Mercedes-Benz este Petrică L. de 24 ani, din Milișăuți care are permis de conducere eliberat de autoritățile din Marea Britanie dar care era reținut ca urmare a săvârșirii de către acesta a unei infracțiuni la regimul rutier în data de 07.12.2021.

Conducătorii auto implicați în evenimentul rutier au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat în ambele cazuri.

În urma producerii evenimentului rutier nu au rezultat victime omenești.

În acest caz s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, cauza urmând a fi soluționată procedural.

De asemenea, Petrică L. a fost sancționat contravențional pentru faptul că nu a oprit la semnalul lucrătorilor de poliție, pentru circulație pe sens opus și pentru faptul că autoturismul condus nu avea RCA și ITP valabile.