Sprijin olandez pentru servicii de calitate la dispensarul din Vama


Intră acum și în grupul de

Cetăţenii, dar şi personalul medical din comuna sucevană Vama au parte de servicii de calitate la dispensarul medical uman din comună. Aici s-au făcut o serie de îmbunătăţiri precum instalarea de geamuri termopan şi alte lucrări de întreţinere, realizate cu sprijin financiar olandez. Oferta de ajutor a fost primită de primăria din localitate, prin intermediul preşedintelui Fundaţiei „Proiecte Limburg” din Vatra Moldoviţei, Anca Negură.

Finanţarea a fost asigurată de „Stichting Social/Medische Hulpverlening an Oost-Europa” din localitatea olandeză Merssen, iar reprezentanţii fundaţiei, Fred Rings şi Frits Herijgers, au supervizat aplicarea proiectului în comună.

Potrivit primarului comunei Vama, Nicolai Baltag, este a doua oară când olandezii sprijină comuna cu dotări pe care edilii locali nu ar reuşi să le asigure numai din eforturi proprii. Anterior, fundaţia olandeză a oferit o autoutilitară, apoi şi-a oferit sprijinul pentru realizarea unor lucrări la dispensar şi şi-au exprimat intenţia de a continua această colaborare.

Fundaţia olandeză derulează activităţi axate pe problematica medicală şi socială şi sprijină în judeţul Suceava, de câţiva ani, comunele Moldoviţa, Vatra Moldoviţei, Frumosu, Vama, dar şi Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc.


Intră acum și în grupul de